Confucianismul

Teoria și teologie

Confucianismul se învârte în jurul exercitarea de unitatea dintre sinele individual și Dumnezeu din Cer (天 Tiān), sau, altfel spus, în jurul relația dintre umanitate și Rai., Principiul Cerului (Lǐ 理 sau 道 Dào), este scopul creației și sursa de autoritate divină, monist în structura sa. Indivizii își pot realiza umanitatea și pot deveni una cu cerul prin contemplarea unei astfel de ordini. Această transformare a sinelui poate fi extinsă la familie și societate pentru a crea o comunitate fiduciară armonioasă., Joël Thoraval studiat Confucianismul ca o difuză civile religia în China contemporană, a constatat că acesta se exprimă în răspândită cult de cinci cosmologice entități: Cerul și Pământul (Di 地), suveran sau guvernul (jūn 君), strămoșii (qīn 親) și de masterat (shī 師).

cerul nu este o ființă preexistentă a lumii temporale., Potrivit savantului Ștefan Feuchtwang, în cosmologia Chineză, care nu este doar Confucianiste, dar împărtășite de toate religiile din China, „universul creează pe sine un haos primar de material energetic” (hundun 混沌 și qi 氣), organizează prin polaritatea yin și yang care caracterizează orice lucru și de viață. Prin urmare, creația este o ordonare continuă; nu este o creație ex nihilo., Yin și yang sunt invizibil și vizibil, receptivă și activă, nefasonate și în formă; ele caracterizează ciclul anual (de iarnă și de vară), peisajul (umbroase și luminoase), sexe (feminin și masculin), și chiar de istorie social-politică (dezordine și ordine). Confucianismul este preocupat de găsirea „căilor de mijloc” între yin și yang la fiecare nouă configurație a lumii.,confucianismul conciliază atât polaritățile interioare, cât și cele exterioare ale cultivării spirituale, adică auto-cultivarea și răscumpărarea lumii, sintetizate în idealul „sageliness în interior și regalitate în afară”. Rén, tradus ca „umanitatea” sau esența propriu-zis de o ființă umană, este caracterul de compasiune minte; este virtutea înzestrat de Rai și, în același timp, mijloacele prin care omul o poate realiza o unitate cu Rai intelege propria origine în Ceruri și, prin urmare, esența divină., În Dàtóng shū (大同书; 大同書) este definit ca „a forma un singur corp cu toate lucrurile” și „când sinele și ceilalți nu sunt separați … compasiunea este trezită”.

Tiān și zeii

Tiān (天), un concept-cheie în China, se referă la Dumnezeu din Cer, nordul culmen din cer și spinning stars, natura pământească și legile sale, care a venit din Cer, la „Cerul și Pământul” (care este, „toate lucrurile”), și venerație-inspirat de forțe dincolo de controlul uman. Există un astfel de număr de utilizări în gândirea Chineză că nu este posibil să se dea o traducere în limba engleză.Confucius a folosit termenul într-un mod mistic. El a scris în Analecte (7.23) că Tian ia dat viață și că Tian a urmărit și a judecat (6.28; 9.,12). În 9.5 Confucius spune că o persoană poate cunoaște mișcările Tian, iar acest lucru oferă sentimentul de a avea un loc special în univers. În 17.19 Confucius spune că Tian ia vorbit, deși nu în cuvinte. Eruditul Ronnie Littlejohn avertizează că Tian nu trebuia interpretat ca Dumnezeu personal comparabil cu cel al credințelor avraamice, în sensul unui creator nelumesc sau transcendent., Mai degrabă, este similar cu ceea ce Taoistii însemnat de Dao: „lucrurile sunt așa cum sunt” sau „regularităților lumii”, care Stephan Feuchtwang echivaleaza cu greaca veche conceptul de physis, „natura”, ca generație și regenerări de lucruri și de ordin moral. Tian poate fi, de asemenea, comparat cu Brahmanul tradițiilor hinduse și vedice. Eruditul Promise Hsu, în urma lui Robert B. Louden, a explicat 17:19 („Ce spune Tian vreodată? Cu toate acestea, există patru anotimpuri merge rotund și există sute de lucruri care vin în ființă. Ce spune Tian?,”) deoarece implică faptul că, deși Tian nu este o „persoană care vorbește”, ea „face” în mod constant prin ritmurile naturii și comunică „modul în care ființele umane ar trebui să trăiască și să acționeze”, cel puțin celor care au învățat să o asculte cu atenție.Zigong, un discipol al lui Confucius, a spus că Tian l-a pus pe maestru pe calea de a deveni un om înțelept (9.6). În 7.23 Confucius spune că el nu a lăsat nici o îndoială că Tian ia dat viață, și de la ea el a dezvoltat virtute dreapta (德 dé). În 8.19 el spune că viețile înțelepților sunt întrețesute cu Tian.,

cu Privire la zei personale (shén, energiile care provin din și reproduce Tian) enliving natură, în Analectele lui Confucius spune că este necesar (义; 義; yi) pentru ca oamenii să se închine (敬 jìng) ei, deși prin rituri corespunzătoare (礼; 禮; lǐ), ceea ce implică respect de poziții și discreție. Confucius însuși a fost un maestru ritual și sacrificial. Răspunzând unui discipol care a întrebat dacă este mai bine să se sacrifice Dumnezeului sobei sau Dumnezeului familiei (o zicală populară), în 3.13 Confucius spune că, pentru a se ruga în mod corespunzător zeilor, trebuie mai întâi să cunoaștem și să respectăm cerul. În 3.,12 el explică faptul că ritualurile religioase produc experiențe semnificative și trebuie să oferim sacrificii în persoană, acționând în prezență, altfel „este același lucru cu a nu fi sacrificat deloc”. Riturile și sacrificiile față de zei au o importanță etică: ele generează o viață bună, deoarece participarea la ele duce la depășirea sinelui. Analects 10.11 spune că Confucius a luat întotdeauna o mică parte din mâncarea sa și a pus-o pe bolurile sacrificiale ca ofrandă strămoșilor săi.,alte mișcări, cum ar fi Mohismul, care a fost ulterior absorbit de Taoism, au dezvoltat o idee mai teistă despre cer. Feuchtwang explică faptul că diferența între Confucianism și Taoism, în principal, constă în faptul că prima se concentrează pe realizarea înstelat scopul de Rai în societatea umană, în timp ce acesta din urmă pe contemplarea Dao care apare spontan în natură.,

după Cum a explicat Stephan Feuchtwang, ordinul venind din Cer păstrează lume, și trebuie să fie urmat de omenire de-a găsi o „cale de mijloc” între yin și yang forțe în fiecare nouă configurare a realității., Armonia socială sau moralitatea este identificată ca Patriarhie, care este exprimată în închinarea strămoșilor și progenitorilor îndumnezeiți în linia masculină, la altarele ancestrale.codurile etice confucianiste sunt descrise ca fiind umaniste. Ele pot fi practicate de toți membrii unei societăți. Etica lui confucius este caracterizată prin promovarea virtuților, cuprinși de Cinci Constante, Wǔcháng (五常) în Chineză, elaborat de cercetători Confucianiste din moștenit tradiția în timpul dinastiei Han., Cele Cinci Constante sunt:

• Rén (仁, bunăvoință, umanitatea);
• Yi (义; 義, dreptatea sau justiția);
• Lǐ (礼; 禮, corespunzătoare rit);
• Zhì (智, cunoștințe);
• Xìn (田中信, integritate).

Acestea sunt însoțite de cele clasice Sìzì (四字), care evidențiază patru virtuți, dintre care unul este inclus printre cele Cinci Constante:

• despre practica qigong (忠, loialitate);
• Xiào (孝, pietate filială);
• Jié (节; 節, situații neprevăzute);
• Yi (义; 義, neprihănirea).,

Umanitatea

Rén (Chineză: 仁) este virtutea Confucianiste denotă sentimentul de bine un virtuos experiențe umane atunci când sunt altruiste. Este exemplificat de sentimentele de protecție ale unui adult normal pentru copii. Acesta este considerat esența ființei umane, înzestrate de Rai, și, în același timp, mijloacele prin care omul poate acționa în conformitate cu principiul Cerului (天理, Tiān lǐ) și să devină una cu ea.,

Yán Huí, Confucius este cel mai eminent student, după ce a cerut stăpânul său să descrie regulile de rén și Confucius a răspuns: „o să văd nimic nepotrivit, aud nimic deplasat, nu spune nimic necorespunzătoare, nu fac nimic necorespunzătoare.”Confucius l-a definit și pe rén în felul următor: „dorind să se stabilească el însuși, caută și să-i stabilească pe alții; dorind să se extindă el însuși, el caută și să-i lărgească pe alții.o altă semnificație a lui rén este ” să nu faci altora așa cum nu ți-ai dori să faci cu tine însuți.”Confucius a mai spus:” rén nu este departe; cel care îl caută a găsit-o deja.,”Rén este aproape de om și nu-l părăsește niciodată.

Rit și de centrare

Li (礼; 禮) este un clasic Chinez cuvânt care își găsește cea mai extinsă utilizare în Confucianiste și post-Confucianiste filozofia Chineză., Li este tradus în mod diferit ca ” rit ” sau „rațiune”, „raport” în sensul Pur al Vedic ṛta („drept”, „ordine”) atunci când se referă la Legea cosmică, dar când se referă la realizarea ei în contextul comportamentului social uman, a fost tradus și ca „obiceiuri”, „măsuri” și „reguli”, printre alți termeni. Li înseamnă, de asemenea, ritualuri religioase care stabilesc relații între umanitate și zei.potrivit lui Stephan Feuchtwang, riturile sunt concepute ca „ceea ce face invizibilul vizibil”, făcând posibil ca oamenii să cultive ordinea de bază a naturii., Ritualurile efectuate corect mișcă societatea în aliniere cu forțele pământești și cerești (astrale), stabilind armonia celor trei tărâmuri—cerul, pământul și umanitatea. Această practică este definită ca „centrare” (央 yāng sau 中 zhōng). Printre toate lucrurile creației, oamenii înșiși sunt „centrali”, deoarece au capacitatea de a cultiva și de a centra forțele naturale.Li întruchipează întreaga rețea de interacțiune dintre umanitate, obiecte umane și natură. Confucius include în discuțiile sale despre li subiecte diverse precum învățarea, consumul de ceai, titlurile, doliul și guvernarea., Xunzi citează ” cântece și râsete, plâns și plâns… orez și mei, pește și carne… purtarea de pălării ceremoniale, robe brodate și mătase modelată sau de haine de post și haine de doliu… camerele spațioase și izolate, holuri, saltele moi, canapele și bănci”, ca părți vitale din tesatura de li.

Confucius imaginat buna guvernare fiind ghidată de principiile de li. Unele Confucianiste a propus ca toate ființele umane pot să urmărească perfecțiunea prin învățarea și practicarea li., În general, Confucianii consideră că guvernele ar trebui să pună mai mult accent pe li și să se bazeze mult mai puțin pe pedeapsa penală atunci când guvernează.loialitatea (忠, zhōng) este deosebit de relevantă pentru clasa socială căreia îi aparțineau majoritatea studenților lui Confucius, deoarece cel mai important mod pentru un tânăr învățat ambițios de a deveni un oficial proeminent a fost să intre în serviciul public al unui conducător.Confucius însuși nu a propus ca „puterea să îndrepte”, ci mai degrabă ca un superior să fie ascultat din cauza corectitudinii sale morale., În plus, loialitatea nu înseamnă supunere față de autoritate. Acest lucru se datorează faptului că reciprocitatea este cerută și de la superior. După cum a declarat Confucius „un prinț ar trebui să-și angajeze ministrul în conformitate cu regulile de proprietate; miniștrii ar trebui să-și slujească prințul cu credincioșie (loialitate).,în mod similar, Mencius a mai spus că ” când prințul îi privește pe miniștrii săi ca pe mâinile și picioarele sale, miniștrii săi îl privesc pe prințul lor ca pe burta și inima lor; când îi privește ca pe câinii și caii săi, îl privesc ca pe un alt om; când îi privește ca pe pământ sau ca pe iarbă, îl privesc ca pe un tâlhar și”Mai mult, Mencius a indicat că, dacă conducătorul este incompetent, ar trebui înlocuit. Dacă conducătorul este rău, atunci oamenii au dreptul să-l răstoarne. Un bun confucianist este, de asemenea, de așteptat să remonstreze cu superiorii săi atunci când este necesar., În același timp, un conducător Confucian adecvat ar trebui să accepte și sfatul miniștrilor săi, deoarece acest lucru îl va ajuta să guverneze mai bine Regatul.cu toate acestea, în epocile ulterioare, accentul a fost adesea pus mai mult pe obligațiile conducătorului față de conducător și mai puțin pe obligațiile conducătorului față de conducător. La fel ca pietatea filială, loialitatea a fost adesea subminată de regimurile autocratice din China. Cu toate acestea, de-a lungul veacurilor, mulți Confucieni au continuat să lupte împotriva superiorilor și conducătorilor nedrepți. Mulți dintre acești Confucieni au suferit și uneori au murit din cauza convingerii și acțiunii lor., În timpul erei Ming-Qing, confucianii proeminenți, cum ar fi Wang Yangming, au promovat individualitatea și gândirea independentă ca o contragreutate pentru subordonarea autorității. Celebrul gânditor Huang Zongxi a criticat, de asemenea, puternic natura autocratică a sistemului imperial și a dorit să țină puterea imperială sub control.mulți Confucieni și-au dat seama, de asemenea, că loialitatea și pietatea filială au potențialul de a intra în conflict unul cu celălalt. Acest lucru poate fi valabil mai ales în perioadele de haos social, cum ar fi în perioada tranziției Ming-Qing.,

Pietate filială

În filozofie Confucianiste, pietatea filială (孝, xiào) este o virtute de respect pentru părinți și strămoși, și a ierarhiilor în cadrul societății: tată–fiu, frate–junior și masculin–feminin. Clasicul confucianist Xiaojing („cartea evlaviei”), considerat a fi scris în jurul perioadei Qin-Han, a fost istoric sursa autoritară pe principiul confucianist al lui xiào., Cartea, o conversație între Confucius și discipolul său Zeng Shen, este despre cum să înființezi o societate bună folosind principiul xiào.,

În termeni mai generali, pietate filială înseamnă să fii bun cu părinții; să aibă grijă de părinții lui; să se angajeze într-o bună conduită nu doar față de părinți, dar, de asemenea, în afara casei, astfel încât să aducă un nume bun de la părinții și strămoșii noștri; de a îndeplini atribuțiile de serviciu, ei bine, astfel încât să se obțină mijloace materiale pentru a sprijini părinții precum și efectua sacrificii pentru a strămoșilor; nu fi rebel; arată dragoste, respect și sprijin; soția în pietate filială trebuie să se supună soțului ei absolut și să aibă grijă de întreaga familie din toată inima., display curtoazie; asigura moștenitori de sex masculin, susține fraternitate între frați; cu înțelepciune sfătui părinții lui, inclusiv descurajarea ei de morală nelegiuirii, pentru a urma orbește dorințele părinților nu este considerat a fi xiao; display durere pentru lor de boală și de moarte; și efectua sacrificii după moartea lor.pietatea filială este considerată o virtute cheie în cultura chineză și este principala preocupare a unui număr mare de povești. Una dintre cele mai renumite colecții de astfel de povestiri este „cele douăzeci și patru exemplare Filiale”., Aceste povestiri descriu modul în care copiii și-au exercitat pietatea filială în trecut. În timp ce China a avut întotdeauna o diversitate de credințe religioase, pietatea filială a fost comună aproape toate dintre ele; istoricul Hugh D. R. Baker apeluri respect pentru familia singurul element comun pentru aproape toate Chinez credincioși.

relații

armonia socială rezultă parțial din faptul că fiecare individ își cunoaște locul în ordinea naturală și își joacă bine rolul., Reciprocitatea sau responsabilitatea (renqing) se extinde dincolo de pietatea filială și implică întreaga rețea de relații sociale, chiar și respectul față de conducători. Când Ducele Jing Qi întrebat despre guvern, prin care el a însemnat buna administrare, astfel încât să aducă armonia socială, Confucius a răspuns:

nu Există guvern, când prințul este prințul, și ministrul este ministrul; în cazul în care tatăl este tatăl, și fiul este fiul

— (Analectele XII, 11, tr. Legge)

anumite sarcini apar din situația particulară în raport cu ceilalți., Individul se află simultan în mai multe relații diferite cu diferite persoane: ca junior în raport cu părinții și bătrânii și ca senior în raport cu frații mai mici, studenții și alții. În timp ce juniorii sunt considerați în Confucianism pentru a-și datora reverența seniorilor, seniorii au, de asemenea, îndatoriri de bunăvoință și îngrijorare față de juniori. Același lucru este valabil și cu relația soț și soție în cazul în care soțul trebuie să arate bunăvoință față de soția sa și soția trebuie să respecte soțul în schimb., Această temă a mutualității există încă în culturile din Asia de Est până în prezent.cele cinci legături sunt: conducător la domnit, tată la fiu, soț la soție, frate mai mare la frate mai mic, prieten la prieten. Au fost prescrise sarcini specifice fiecăruia dintre participanții la aceste seturi de relații. Astfel de îndatoriri sunt extinse și la cei morți, unde cei vii stau ca fii ai familiei lor decedate. Singura relație în care respectul pentru bătrâni nu este stresat a fost relația prieten-prieten, în cazul în care respectul reciproc Egal este accentuat în schimb., Toate aceste îndatoriri iau forma practică a ritualurilor prescrise, de exemplu ritualurile de nuntă și de moarte.junzi (君子, jūnzǐ, „fiul Domnului”) este un termen filosofic chinez adesea tradus ca „domn” sau „persoană superioară” și folosit de CONFUCIUS în lucrările sale pentru a descrie omul ideal. În I Ching este folosit de Ducele de Wen.în Confucianism, înțeleptul sau înțeleptul este personalitatea ideală; cu toate acestea, este foarte greu să devii unul dintre ei. Confucius a creat modelul lui junzi, gentleman, care poate fi realizat de orice individ., Mai târziu, Zhu Xi l-a definit pe junzi ca fiind al doilea doar la înțelept. Există multe caracteristici ale junzi: el poate trăi în sărăcie, face mai mult și vorbește mai puțin, este loial, ascultător și informat. Junzi se disciplinează. Ren este fundamental pentru a deveni un junzi.ca potențial lider al unei națiuni, un fiu al conducătorului este crescut pentru a avea o poziție etică și morală superioară în timp ce câștigă pace interioară prin virtutea sa. Pentru Confucius, junzi a susținut funcțiile de guvernare și stratificare socială prin valorile sale etice., În ciuda sensului său literal, orice om drept care dorește să se îmbunătățească poate deveni un junzi.dimpotrivă, xiaoren (人人, xieorén, „persoană mică sau mică”) nu înțelege valoarea virtuților și caută doar câștiguri imediate. Persoana mică este egoistă și nu ia în considerare consecințele acțiunii sale în schema generală a lucrurilor. Ar trebui să conducătorul fi înconjurat de xiaoren spre deosebire de junzi, lui de guvernare și oamenii lui vor avea de suferit din cauza lor mici-mindness., Exemple de astfel de xiaoren persoane poate varia de la cei care continuu se complacă în senzuale și emoționale plăcerile toată ziua la politician care este interesat doar în puterea și faima, nici sincer are ca scop pe termen lung în beneficiul altora.

junzi își impune domnia asupra supușilor săi acționând el însuși virtuos. Se crede că virtutea sa pură i-ar determina pe alții să-i urmeze exemplul. Scopul final este ca guvernul să se comporte la fel ca o familie, junzi fiind un far de evlavie filială.,

de Rectificare cu nume

Confucius credea că tulburare socială de multe ori provine de la eșecul de a percepe, înțelege, și de a face cu realitatea. Fundamental, apoi, a dezordinii sociale poate rezulta din incapacitatea de a spune lucrurilor pe nume, și soluția lui pentru acest lucru a fost zhèngmíng (正名; zhèngmíng; rectificare de termeni’). El a dat o explicație despre zhengming unuia dintre discipolii săi.,

Zi-lu a spus: „vasalul lui Wei te-a așteptat, pentru ca tu să administrezi guvernul. Ce veți considera primul lucru de făcut?”
Maestrul a răspuns: „ceea ce este necesar pentru a rectifica numele.”
” deci! într-adevăr!”a spus Zi-lu. „Ești departe de marcaj! De ce trebuie să existe o astfel de rectificare?”
Maestrul a spus: „cât de necultivat ești, Yu! Omului superior nu-i pasă de tot, așa cum nu se poate duce să verifice singur!
dacă numele nu sunt corecte, limba nu este în concordanță cu adevărul lucrurilor.,
dacă limba nu este în concordanță cu adevărul lucrurilor, afacerile nu pot fi continuate spre succes.
când afacerile nu pot fi purtate spre succes, proprietățile și muzica nu înfloresc.
când proprietățile și muzica nu înfloresc, pedepsele nu vor fi acordate în mod corespunzător.
atunci când pedepsele nu sunt acordate în mod corespunzător, oamenii nu știu cum să se miște mâna sau piciorul.
prin urmare, un om superior consideră necesar ca numele pe care le folosește să poată fi rostite în mod corespunzător și, de asemenea, că ceea ce vorbește poate fi realizat în mod corespunzător., Ceea ce cere omul superior este doar că în cuvintele sale nu poate fi nimic incorect.”
(Analects XIII, 3, tr. Legge)

Xun Zi capitol (22) „cu Privire la Rectificarea Nume” creanțe sage vechi-regi ales nume (名; míng), care direct corespondat cu actualități (實; newgrange), dar generațiile de mai târziu confuz terminologie, a inventat o nouă nomenclatură, și, astfel, nu mai putea distinge binele de rău. Deoarece armonia socială este de cea mai mare importanță, fără rectificarea corespunzătoare a numelor, societatea s-ar prăbuși în esență și „întreprinderile nu s-au finalizat.”